Un bebeluș a murit lovit de grindină, în urma unei furtuni violente, în Spania
O fetiţă în vârstă de 20 de luni a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în nord-estul Spaniei, după ce a fost lovită de grindină în timpul unei furtuni extrem de violente, au anunţat autorităţile locale şi sanitare din această ţară.
O bucată de grindină a lovit-o în cap şi "ea nu a supravieţuit", a declarat pentru postul radiofonic RAC1 Carme Vall, consilier municipal la Primăria din La Bisbal d'Emporda, o comună situată în apropiere de oraşul Girona din Catalonia, care a fost afectată de acea furtună, relatează AFP.
Reprezentanții spitalului din Girona, unde fetiţa a fost transferată, au precizat că victima avea vârsta de 20 de luni şi a confirmat că ea "a murit în această noapte în unitatea noastră", fără să ofere alte detalii.
Grindina s-a abătut marţi după-amiază asupra comunei La Bisbal d'Emporda, provocând pagube materiale uriaşe din cauza dimensiunilor impresionante ale fragmentelor de gheaţă, al căror diametru a atins 11 centimetri, a precizat Carme Vall.
Vitraliile bisericii din localitate au fost sparte în urma impactului cu grindina, potrivit unor fotografii publicate pe site-ul primăriei locale.
Acele bile de gheaţă dură ca piatra au avariat şi numeroase automobile, unele având caroseriile înfundate sau geamurile sparte, precum şi bănci publice, conform imaginilor transmise de televiziunea publică spaniolă.