Un bătăuș care a lovit patru oameni, fără motiv, băgat în arest
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr din localitatea Vânători-Neamț, bănuit că ar fi lovit și amenințat patru oameni.
La data de 7 iunie, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tîrgu-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană provoacă scandal pe o stradă din localitatea Vânători-Neamț.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și întrucât cel în cauză ar fi manifestat o atitudine ostilă, s-a procedat la imobilizarea și conducerea acestuia la sediul poliției.
Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri mai vechi, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Vânători Neamț, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței unui bărbat de 46 de ani, unde ar fi provocat scandal și l-ar fi lovit atât pe acesta cât și pe soția acestuia. De asemenea, acesta le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, după care a plecat.
Detalii pe Realitatea de Neamt.