MENIU

Un bărbat și-a ținut nepotul în lanț ca să-l „cumințească”. Detalii tulburătoare din anchetă

Un bărbat și-a ținut nepotul în lanț ca să-l „cumințească”

Un brăilean și-a ținut nepotul în lanț ca să-l „cumințească”. Bărbatul a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare pentru lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurori pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi rele tratamente aplicate minorului, iar magistrații Judecătoriei Brăila l-au condamnat la o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare, informează Agerpres.

Brăileanul are 64 de ani și spune că l-a ținut pe nepotul său în lanț ca să-l cumințească. Potrivit acestuia, minorul consuma droguri şi mergea la furat.

„Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul P. Constantin împotriva sentinţei penale nr.1510/29 octombrie 2021 a Judecătoriei Brăila. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, cu începere de la 25.08.2020 la zi.

Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul P. Constantin. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat şi persoana vătămată minoră se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţie către Baroul Galaţi. Definitivă”, se arată în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi postată pe pagina instanţelor.

Mai multe articole despre:
braila inchisoare nepot lant