Preşedintele senatului Universităţii de Agronomie a fost găsit MORT în birou - Varianta luată în calcul: SINUCIDERE
Un bărbat a fost găsit decedat în interiorul unei universități din Sectorul 1, din București. Autoritățile urmează să stabilească în ce condiții s-a produs decesul, iar trupul va fi transportat la INML pentru necropsie. Din primele informații, se pare că este vorba despre preşedintele senatului Universităţii de Agronomie, care s-ar fi sinucis marţi dimineaţă.
Profesorul Alexandru Șonea, președintele Senatului Universității de Agronomie a fost găsit mort în biroul său. Un apel la 112 a anunțat acest lucru în această dimineață. Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru moarte suspectă iar principala ipoteză este cea a sinuciderii.
„În această dimineață, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unități de învățământ superior, situată în sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat.
La fața locului cercetarile au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucurști și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă.
Medicii legiști vor fi cei care vor trage o concluzie în acest caz după efectuarea necropsiei. Cercetările merg acum mai departe pentru a confirma ipoteza inițială și pentru a afla eventualele motive care l-au făcut pe președintele senatului universității să recurgă la acest gest. Alexandru Sonea a fost găsit spânzurat.