Un bărbat din Iași și-a pus un prieten să îi comande 3 kg de droguri de pe ebay. Care a fost urmarea
Procurorii DIICOT Iasi au dispus retinerea lui Baltariu Adrian Romica pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la introducere, fara drept, in tara de droguri de mare risc si trafic de droguri de mare risc, informeaza Directia, scrie hotnews.ro.
Potrivit DIICOT, in cauza exista suspiciunea rezonabila ca in cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Baltariu Adrian Romica a luat decizia de a introduce in mod ilegal in Romania o cantitate de droguri de mare risc in acest sens solicitandu-i suspectului A.C.A. sa-i comande de pe site-ul www.ebay.com cantitatea de 2800 g Acacia Confuza Inter Root Bark Powder, Taiwan Acacia.
La data de 10 martie 2015, la un oficiu postal din judetul Iasi, a ajuns un colet avand greutatea de 1,5 kg expediat din TAIWAN, in interiorul careia se gaseau doua pungi de plastic de culoare argintie fiecare a cate 700 grame avand eticheta autoadeziva cu inscriptia mentiunea "Formosa (ACRB) Tannin Powder Net Wt: 700gr. product of Taiwan" ce contineau cantitatea de 1410,00 grame pulbere care contine DMT (N,N-dimethyltryptamine), coletul fiind expediat pe numele suspectului A.C.A., arata sursa citata.
Miercuri, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iasi impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO IASI - Serviciul Antidrog au surprins in flagrant pe inculpatul Baltariu Adrian Romica in timp ce primea respectivul colet in care se aflau droguri de mare risc.