MENIU

Un bărbat din Caraș Severin a căzut dintr-un copac, de la o înălțime de aproximativ 5 metri: a intervenit elicopterul SMURD

Astăzi (luni - n.r.) s-a desfășurat o  misiune de acordare prim-ajutor medical și evacuare aeromedicală în Munții Almăjului, în satul Stăncilova, comuna Șopotu Nou, județul Caraș-Severin. A fost vorba despre un bărbat cu politraumatisme, în urma unei căzături dintr-un copac, de la o înălțime de aproximativ 5 metri, relatează realitateaderesita.net.

A acționat, la sol, Garda de Intervenție Bozovici cu o ambulanță SMURD, care a predat pacientul echipajului de pe elicopterul SMURD, din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș, pentru a fi asistat medical și transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița. 

Localitatea Stancilova se află într-o zonă izolată, la o distanță de aproape 100 km față de municipiul Reșița.