Un bărbat dependent de păcănele s-a stropit cu benzină și a amenințat că își dă foc în fața unei săli de jocuri
O armată de polițiști, angajați ai SMURD și gărzi de corp a fost mobilizată pentru a convinge un bărbat să nu își dea foc în fața unei săli de jocuri de noroc, din municipiul Suceava.
Bărbatul din comuna Poiana Stampei, Suceava, obișnuia să frecventeze o sală de jocuri de noroc situată peste drum de un mare centru comercial. Numai că, în după-amiaza zilei de marți, 1 noiembrie, nu a mai fost lăsat să intre în sală pe motiv că răspândea un miros neplăcut și îi deranja pe ceilalți clienți ai sălii.
Supărat, individul a venit în zonă cu o sticlă de benzină și o brichetă. Potrivit martorilor, el a început să se stropească cu benzină și a amenințat că își va da foc. Supărarea sa a fost amplificată și de faptul că, în ultimele zile, a pierdut o sumă de bani la păcănele.
Potrivit adevarul.ro, un martor a sunat la 112 și a sesizat Poliția. La fața locului a ajuns o armată de salvatori formată din polițiști, polițiști locali, paramedici de la SMURD, pompieri precum și reprezentanții firmei de pază cu care avea contract sala de jocuri.
Toți au încercat să îl convingă pe bărbat să renunțe la planurile de autoincendiere. În cele din urmă, individul a fost salvat și transportat la secția Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava, unde a rămas internat pentru tratament, pentru dependența de jocuri de noroc.