Un bărbat de 46 de ani din Vaslui a murit strivit de tractor
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitatea Parpaniţa a murit, sâmbătă, strivit de un tractor care s-a răsturnat peste el, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui şi de la Garda II Negreşti au intervenit cu două autospeciale şi ambulanţa SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă, la faţa locului fiind deplasată şi o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"S-a intervenit pentru extragerea şi resuscitarea victimei unui accident de muncă în localitatea Parpaniţa, Negreşti. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un bărbat în vârstă de 46 ani peste care era răsturnat un tractor. Victima era cianotică şi se afla în stare de inconştienţă. Bărbatul a fost extras de sub utilajul agricol şi au fost începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs decesul bărbatului.