Un bărbat de 36 de ani s-a înecat în râul Prut. Salvatorii au găsit trupul neînsuflețit la 20 de ore de la dispariţia sa
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort în râul Prut la aproape 20 de ore de la dispariţia sa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, bărbatul a intrat în râul Prut pentru a se scălda, dar a dispărut în zona localităţii Ripiceni.
"Din nefericire, bărbatul de 36 de ani, căutat în râul Prut, a fost găsit decedat. Acesta a fost observat de un pescar, care a anunţat pompierii. Locul în care a fost găsit era la aproximativ 30 de metri de mal, adâncimea fiind de circa 14 metri", a precizat ISU.
La căutări au participat scafandri din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ.
CFR schimbă regulile călătoriilor cu trenul, începând de azi. Apar biletele metropolitane