Un bărbat de 36 de ani a plonjat cu mașina în Dâmboviţa. Șoferul ar fi consumat substanțe psihoactive
Incident șocant în Capitală. O maşină condusă de un tânăr de 36 de ani a plonjat, vineri dimineaţa, în râul Dâmboviţa. Incidentul s-a petrecut în apropiere de oraşul Popeşti Leordeni. Șoferul a scăpat nevătămat, însă a ieşit pozitiv la testul pentru consum de substanţe psihoactive.
"La data de 18 octombrie, în jurul orei 5,10, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DNCB din Popeşti Leordeni, din direcţia Bucureşti către DNCB, a părăsit partea carosabilă şi a plonjat în râul Dâmboviţa. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Popeşti Leordeni, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, în cauză rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unei substanţe psihoactive", transmite IPJ Ilfov.
Doi tineri din Cluj, arestați pentru trafic de droguri după ce au primit un colet din Spania
Potrivit sursei citate, poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni continuă cercetările pentru stabilirea tuturor condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.