MENIU

Un bărbat beat s-a urcat la volanul unei mașini și a făcut prăpăd pe străzile din Arad - Polițiștii l-au arestat

Politia

Un brăbat de 30 de ani din municipiul Arad a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce s-a urcat la volanului unei maşini neînmatriculate şi a lovit alte două autoturisme parcare regulamentar. Totul s-a întâmplat după ce bărbatul consumase alcool. 

”La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 10.33, poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale. Din cercetări a reieşit că, un bărbat de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Orient, din municipiu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, acroşând două autoturisme parcate”, a transmis IPJ Arad, duminica după-amaiză.
 

Potrivit poliţiştilor, în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie, autoturismul la voanul căruia se afla este neînmatriculat, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
 
”A fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe numele lui, magistraţii Judecătoriei Arad emiţând un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a mai precizat IPJ Arad.

Mai multe articole despre:
Politia arad