Un bărbat a murit electrocutat în timp ce cosea iarba din curtea casei, în județul Hunedoara. Cum s-a produs nenorocirea
Un bărbat în vîrstă de 59 de ani, din comuna Hărău, a murit în această după amiază, în urma unui stop cardiorespirator survenit electrocutării, relatează realitateadehunedoara.net.
Bărbatul folosea o coasă electrică (trimmer) pentru a tăia iarba din curtea casei sale. La un moment dat s-a electrocutat, cel mai probabil de la cablul de alimentare al trimmerului și a căzut secerat. Soția a anunțat imediat dispeceratul 112 și, până la sosirea echipajului SMURD din Simeria și ambulanței S.A.J. a încercat să-i acorde primul ajutor, împreună cu un vecin.
Dispeceratul Integrat Hunedoara a solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Caransebeș care a ajuns în 20 de minute, cu un echipaj de prim ajutor, cu medic.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical timp de aproape 80 de minute, bărbatul nu a mai putut fi resuscitat și a fost declarat decedat.