MENIU

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o antenă releu, în Dolj

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o antenă releu, în Dolj

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit după ce s-a urcat pe o antenă releu şi a căzut de acolo. Pentru moment nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul se urcase pe acea antena releu. Nu este exclus însă ca acesta să fi avut o nemulțumire și să își fi dorit să solicite ceva, având în vedere că la fața locului a fost trimis, alături de polițiști, și un negociator din cadrul PIJ Dolj.

Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi, miercuri seara, prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană s-a urcat pe o antenă releu.

“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea, dar şi un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, fiind identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, care a căzut de pe antena-releu. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor, însă, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele de pe ambulanţă, fiind declarat decesul”, a transmis IPJ Dolj, relatează News.ro.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Mai multe articole despre:
barbat mort antena releu barbat mort dolj