MENIU

Un bărbat a fost reţinut, în cazul iranianului ucis în Voluntari

Poliţiştii sunt pe cale să-l prindă pe criminalul iranianului găsit împuşcat în oraşul Voluntari. Au reţinut deja un suspect pe care l-au dus la audieri. Anchetatorii cred acum că bărbatul de 58 de ani a fost ucis şi jefuit de o sumă mare de bani. Bărbatul reţinut este tot cetăţean iranian.

Bărbatul care a fost reţinut şi audiat de procurorii din Ilfov este tot iranian şi era prieten cu victima executată cu un glonţ în cap săptămâna trecută în Voluntari. Ambii aveau afaceri în domeniul schimbului valutar.


Suspectul a fost aşteptat chiar pe aeroport în timp ce se întorcea din Iran unde fusese la un parastas. Plecase joi, imediat după producerea crimei, lucru care a trezit suspiciunile anchetatorilor.



Bahman Naseh Javadi era căsătorit şi se stabilise în România de 20 de ani unde a făcut avere din schimbul valutar cu sume mari. Tot banii, cred procurorii, i-ar fi adus sfârşitul.


Prietenul iranianului riscă acum să fie arestat preventiv şi acuzat de omor.

Mai multe articole despre:
iranian reţinere voluntari