MENIU

Bărbatul care a provocat trei incendieri în Sectorul 6 al Capitalei, REȚINUT de polițiști

Barbat retinut dupa ce a incendiat o masina, o ghena si o copertina in sectorul 6 in mai oputin de o jumatate de ora

Poliția Capitalei a arestat, duminică, un bărbat în vârstă de 33 de ani după ce acesta a incendiat o mașină, o ghenă de gunoi și copertina unui teren de sport în mai puțin de jumătate de oră. 

 

Duminică dimineața, Secția 25 Poliție a fost sesizată în legătură cu incendierea în zonă a unui autoturism. 

„În proximitatea autoturismului au fost identificate mai multe resturi, posibil loc în care a fost inițiat focul. După aproximativ 15 minute, tot în sectorul 6, au fost sesizate alte doua incendii, la o ghenă și respectiv în zona unui teren de sport. Având în vedere condițiile în care s-au produs aceste incendii, s-a luat în calcul ipoteza inițierii cu intenție a focului”, arată un comunicat al Poliției Capitalei, care, în baza audierilor, l-a identificat pe incendiator - un bărbat de 33 de ani.

Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul ar fi incendiat atât autoturismul, o ghenă, cât și copertina unui teren de sport.

Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere calificată cu bărbatul în stare de reţinere.