Un bărbat a căzut într-o groapă de trei metri adâncime, în Craiova
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital, duminică seara, după ce a căzut într-o groapă adâncă de trei metri, fiind salvat de către pompierii doljeni, scrie Realitateadecraiova.net.
Evenimentul a avut loc pe Bulevardul Olteniei din Craiova, locuitorii din zonă spunând că groapa respectivă nu era semnalizată corespunzător.
După ce i s-a acordat primul ajutor la fața locului, bărbatul a fost dus la spital pentru investigații suplimentare.
Potrivit IPJ Dolj, se fac verificări pentru a se stabili cum au stat lucrurile în acest caz.
Mai multe detalii pe Realitateadecraiova.net.