TRAGEDIE pe un lac din județul Alba! Un băiat de 12 ani s-a înecat după ce a căzut în apă
Un copilul în vârstă de 12 ani s-a înecat după ce ar fi căzut într-un lac artificial care are o adâncime de 1.5 – 2.5m din localitatea Ciugudu de Jos, județul Alba. Pentru moment nu sunt cunoscute împrejurările în care copilul a ajuns în lac. Potrivit unor surse ISU, la malul lacului exista puțină gheață, fiind posibil ca băiatul să se fi avântat fără a conștientiza pericolul..
Din informațiile existente, se pare că momentul în care copilul a intrat pe lac nu ar fi fost văzut de nimeni, la mal fiind descoperită doar căciula sa, spun aceleași surse.
„Ca urmare a acțiunii de căutare cu barcă pneumatică, băiatul în vârsă de 12 ani a fost găsit și extras la mal, aflându-se în SCR și prezentând rigiditate cadaverică. Acesta fost predat de către pompierii militari echipajului medical prezent la locul producerii evenimentului, ulterior fiind declarat decesul băiatului de către aceștia”, a informat ISU Alba.