MENIU

Un băiat a fost rănit grav, după ce colegii lui l-au aruncat în aer și nu l-au mai prins! Copilul a fost dus cu elicopterul SMURD la spital

Copil rănit grav de colegi

O glumă proastă, cu urmări grave, au făcut elevii dintr-o școală din Neamț. Un băiat a fost rănit, după ce colegii lui l-au aruncat în aer și nu l-au mai prins. Copilul a fost dus cu elicopterul la o clinică universitară din Iaşi, iar oamenii legii au deschis o anchetă.

Un băiat în vârstă de 13 ani din localitatea nemţeană Pipirig a fost transferat la Spitalul de Pediatrie "Sf Maria" din Iaşi cu un traumatism cranio-cerebral grav după ce colegii l-au aruncat şi nu l-au prins, el lovindu-se cu capul de pardoseală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sf Maria din Iaşi, dr Lavinia Ionescu, a declarat, vineri, că acum starea băiatului este stabilă şi medicii speră ca acesta să aibă o evoluţie bună.

Băiatul în vârstă de 13 ani, elev la Liceul Tehnologic "Ion Creangă" din Pipirig, a fost aruncat în sus de colegi, însă nu a mai fost prins. În cădere băiatul s-a lovit cu capul de pardoseală. El a fost dus la dispensarul din sat, după care a fost transportat la Spitalul din Târgu Neamţ. Medicii de aici au solicitat transferul cu elicopterul SMURD la Spitalul de Pediatrie 'Sf Maria' din Iaşi.

Medicul Lavinia Ionescu a declarat că băiatul era conştient în momentul în care a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Iaşi.

"Am primit în cursul gărzii de ieri un copil, un băieţel, un traumatism cranio-cerebral suferit prin cădere de la înălţime, care a necesitat supraveghere şi instituirea terapiei în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Copilul este în continuare sub supravegherea noastră. Urmează să efectueze investigaţiile imagistice conform protocoalelor şi sperăm să fie o evoluţie bună ca şi până acum. A avut nişte perioade un pic mai dificile, dar acum este stabil", a declarat dr Lavinia Ionescu.

Mai multe articole despre:
neamt baiat smurd