Un avion a zburat la mică înălțime, deasupra mașinilor, pe un drum național din România - VIDEO
Scenă de film de acțiune, la care mai mulţi şoferi care se aflau pe șoseaua dintre Tohanu Nou şi Râşnov au asistat fără voie. Un avion de mici dimensiuni a trecut la foarte mică înălțime pe deasupra mașinilor aflate în trafic.
Un braşovean care se afla la acea oră pe DN 73 mergând spre Bran a surprins incidentul şi a avut parte chiar şi de o „şicanare” cu pilotul avionului, scrie publicația BizBrașov.
„Mergeam spre Bran şi când din faţă, foarte jos, apare acest avion de mic dimensiuni. Mai mulţi şoferi au tras spre acostament, că s-au speriat.
Nu e normal să zboare aşa jos. L-am claxonat şi pe urmă s-a întors şi a venit din spate spre mine să mă sperie probabil, iar pe urmă şi-a continuat zborul.
A pus în pericol siguranţa participanţilor la trafic”, a spus șoferul, care a transmis publicației şi câteva imagini.
sursă: video. BizzBrasov