Un autoturism a intrat într-un TIR în județul Teleorman. O persoană a murit iar o alta a fost grav rănită
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar altul este grav rănit în urma unui accident rutier petrecut, astăzi, pe drumul naţional DN 65 A, în judeţul Teleorman, informează realitateadeteleorman.net.
Potrivit ISU Teleorman, accidentul s-a petrecut între localităţile Putineiu şi Băduleasa, un autoturism lovind frontal un TIR.
„La fata locului au fost gasite 2 victime, barbati de peste 60 de ani, soferul incarcerat, constient, cu multiple traumatisme, iar cel de al doilea, pasagerul din dreapta, in stop cardiorespirator. Conform protocolului, echipajul medical al SAJ si paramedicii SMURD au efectuat manevre de resuscitare persoanei in stop cardiorespirator, insa fara niciun rezultat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.
Cealalta persoană a fost scoasă de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, având membrele inferioare prinse sub bordul mașinii. Victima a fost preluată de echipajul SAJ, stabilizată și transportată la Spitalul Județean din Alexandria.
Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz.