MENIU

Un autotren încărcat cu produse alimentare a luat foc pe autostrada Arad-Timișoara

Un autotren care transporta produse alimentare a ars, marți dimineață, într-o parcare, pe autostrada A1 Arad-Timișoara.

Evenimentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 de șoferul autotrenului. Bărbatul a spus că a oprit în parcare pentru a se odihni însă, la un moment dat, cabina autotrenului a fost cuprinsă de fum. Din fericire, acesta a reușit să iasă înainte ca autotrenul să fie cuprins de flăcări.

La fața locului au intervenit nouă subofițeri și două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Arad.

Conform aradon.ro, s-a stabilit că incendiul a pornit din cabină, cauza probabilă fiind o defecțiune a instalației de încălzire a cabinei.