Un autocar în care se aflau 20 de persoane, implicat într-un accident la Suceava. O persoană, rănită - FOTO
Accident rutier, sambata seara, pe raza orașului Suceava. Este vorba despre o coliziune între un autocar și un autoturism din care a rezultat o singură victimă, monitorizată de către echipajul SMURD.
Intervin la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Conducătorul autoturismului, conștient și cooperant, este monitorizat de către echipajul SMURD.
Din informațiile existente, în autocar se aflau 20 de persoane care nu necesită îngrijiri medicale.