Un astronaut de pe Staţia Spaţială s-a uitat pe geam şi a văzut această imagine. A înlemnit
Cu siguranţă astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională nu s-au obişnuit încă cu imaginile spectaculoase, pe care le observă şi le fotografiază atunci când se află în spaţiu.
Urma din imagine, cu un diametru de şapte milimetri, de pe marginea unuia dintre geamurile prin care astronauţii privesc spaţiul, a fost surprinsă de Tim Peake în timpul misiunii sale de şase luni în cosmos, în prima jumătate a anului. Această urmă era o ciobitură. În cadrul unei declaraţii oficiale, astronautul britanic Peakes a afirmat că ,,sunt deseori întrebat dacă Staţia Spaţială Internaţională este lovită de deşeurile din spaţiu. Răspunsul este da, însă sunt fericit că geamurile sunt cvadruple''.
Această ciobitură nu a prezentat o ameninţare, nefiind un lucru ieşit din comun. ESA a declarat atunci: ,,Probabil este vorba de un mic fragment metalic''. Deşi bucata de deşeu cosmic a fost mică, din cauza vitezei de 7,66 de kilometri pe secundă, cu care se deplasează SSI de-a lungul Pământului, orice mică particulă de deşeu poate produce un impact uriaş.
Însă, staţia spaţială a fost produsă pentru a rezista la aceste mici zgârieturi. Ferestrele de pe SSI sunt confecţionate din silice fuzionat şi sticlă din borosilicat. Conform ESA, un obiect de 1 centimetru poate distruge un anumit intrment sau un sistem de zbor important pentru staţia spaţială. Orice obiect mai mare de 1 centimetru ar sparge scutul, iar un obiect mai mare de zece centimetri ar rupe în bucăţi un satelit.
Pentru a preveni aceste ameninţări, ESA şi NASA lucrează continuu la îmbunătăţirea strategiei de micşorare a deşeurilor. O parte din această muncă este reprezentată de observarea gunoaielor mai mari de un centimetru şi calcularea traiectoriei posibile.
Sursa: descopera.ro