Un asteroid va trece foarte aproape de Pământ. Iată ce spune NASA
NASA anunță că un asteroid cu dimensiuni între 15 -40 de metri va trece pe lângă Pământ, în noaptea de vineri spre sâmbătă, acesta având o traiectorie mai apropiată decât cea a Lunii.
2018 CB este cel de-al doilea asteroid de dimensiuni mici care va trece prin apropierea plantei noastre în curând.
"Deși 2018 CB este relativ mic, ar putea fi mult mai mare decât asteroidul care a intrat în atmosferă deasupra Celeabinsk, Rusia, în urmă cu aproape cinci ani", a declarat Paul Chodas, director în cadrul Centrului pentru Studierea Obiectelor aflate în Apropiere de Pământ din cadrul Laboratorul de Propulsie cu Jet din Pasadena, statul California.
De asemenea, acesta specifică faptul că asteroizii de asemenea dimensiuni nu se întâmplă des deoarece aceștia nu se apropie atât de mult de planeta nostră.
NASA spune că 2018 CB nu va reprezenta un risc pentru Pământ, deplansându-se la o distanță de aproximativ 64 de kilometri, adică destul de aproape după standardele spațiale. Conform agerpres.ro, distanța dintre Lună și Pământ variază între circa 356.400 de kilometri la perigeu și 406.700 de kilometri la apogeu.