MENIU

Un asteroid de mărimea unei case, foarte aproape de Pământ! Anunțul specialiștilor

Un asteroid de mărimea unei case va trece, joi, la mică distanță față de Terra. Acesta nu reprezintă un pericol pentru Pământ, iar deplasarea lui prin spațiu va oferi oamenilor de știință ocazia de a participa la un exercițiu de apărare planetară și de a studia un tip de obiect cosmic care este potențial periculos pentru viață.

"De această dată, nu este un caz îngrijorător, dar putem să profităm de ocazie pentru a ne antrena", a declarat Detlef Koschny, codirector al departamentului Near-Earth Objects din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

"În acest fel, în ziua în care lângă noi va ajunge un obiect cosmic cu adevărat periculos, vom fi repetat de mai multe ori înainte", a adăugat acelaşi cercetător.

Exerciţiul este coordonat de Universitatea Maryland din Statele Unite, cu participarea NASA, ESA şi a mai multor observatoare astronomice.

Asteroidul 2012 TC4, care are un diametru cuprins între 15 şi 30 de metri, va trece joi printre Terra şi Lună. "Este un obiect cosmic foarte mic, de mărimea unei case mai mari", a precizat Detlef Koschny.

El se va afla la o distanţă mai mică de 44.000 de kilometri faţă de planeta noastră, însă "nu există niciun pericol, inclusiv pentru sateliţi", a declarat pentru AFP astronomul Michael Kelley de la departamentul de Studii Planetare din cadrul NASA, scrie Agerpres.

Asteroidul se va afla dincolo de zona în care se află sateliţii geostaţionari. Cel mai îndepărtat dintre aceştia se găseşte la o distanţă de 36.000 de kilometri în raport cu Terra.

Mai multe articole despre:
asteroid pământ casă mărime arpopiat