Un artist celebru, scandal uriaș pe malul unui lac - De la ce a pornit conflictul
Un scandal de proporții a izbucnit pe o baltă de pescuit dintr-o comună din Cluj. Un fost consilier PSD și actual cântăreț de muzică populară a imobilizat un bărbat, pe care îl acuză că vine periodic pe proprietatea lui, ca să-l provoace. Mai mult, Sergiu Sotelecan, cel care deține dreptul de proprietate asupra terenului pe care este lacul, îl acuză pe primar că vrea să-i facă rău. Individul care a făcut scandal, ar fi consumat substanțe psihoactive. Potrivit cunoscuților, ar suferi de afecțiuni psihice. Contactat de Realitatea Plus, edilul comunei Ciurila, Teodor Popa, nu a dorit să ofere un punct de vedere.
Au fost surprinse imagini șocante în care fostul consilier PSD, Sergiu Sotelecan l-a imobilizat pe tânărul care a făcut scandal pe balta de pescuit din comuna Ciurila. Conflictul a pornit din cauza terenurilor.
Parcela de pământ deținută de acesta ar fi frecventată de agresor. Acesta ar fi fost internat de 4 ori la psihiatrie. Chiar și pescarii s-au plâns de scandalagiu.
Proprietarul acuză că individul și mama lui sunt trimiși de primar.
Fostul consilier PSD care este și cântăreț de muzică populară susține că are toate actele pentru afacerea sa de pe Lacul Ciurila. Dar sunt multe probleme juridice pentru parcelele din jurul lacului susține primarul.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în cadrul unui dosar penal.