Un artist care utilizează videoclipuri de pe YouTube, printre finaliştii de la Turner Prize 2014
Un artist care utilizează în instalaţiile sale videoclipuri de pe site-ul YouTube se află pe lista celor patru nominalizaţi la Turner Prize 2014, unul dintre cele mai prestigioase premii din arta contemporană.
Duncan Campbell, James Richards, Ciara Phillips şi Tris Vonna-Michell sunt cei patru artişti care vor concura pentru acest trofeu prestigios, informează bbc.co.uk.
2014 marchează împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Turner Prize şi, potrivit naturii sale nonconformiste, există puţine şanse ca trofeul să revină în acest an unor opere clasice, precum tablourile în ulei şi sculpturile figurative.
Finaliştii din acest an de la Turner Prize sunt specialişti în instalaţii audio, video şi design, iar în rândul lor nu există niciun pictor sau sculptor tradiţional.
Juriul din 2014, prezidat de Penelope Curtis, directorul muzeului Tate Britain, spune că metodele celor patru finalişti "sugerează impactul pe care internetul, cinema-ul, televiziunea şi tehnologiile mobile îl au asupra noilor generaţii de artişti".
Duncan Campbell, născut în oraşul Dublin, dar stabilit în Glasgow, a fost nominalizat pentru o instalaţie video care a făcut parte din standul Scoţiei de la Bienala de la Veneţia din 2013. Filmul său "It for Others" reprezintă o reflecţie despre un documentar istoric remarcabil privind arta africană realizat de cineaştii francezi Chris Marker şi Alain Resnais în 1953. Instalaţia video include şi o secvenţă de dans creată în colaborare cu coregraful Michael Clark.
Ciara Phillips, o artistă născută în Canada, specializată în serigrafie, locuieşte tot la Glasgow. Ea a fost nominalizată pentru un proiect artistic de două luni la galeria The Showroom, din nord-vestul Londrei, unde a amenajat un studio temporar de serigrafie, invitând artişti, designeri şi grupuri de femei din acel cartier să producă opere serigrafice.
James Richards asamblează clipuri care aparent nu au nicio legătură între ele, pe care şi le procură dintr-o varietate de surse, inclusiv de pe site-ul YouTube, de pe casete VHS, din filmele altor artişti şi din videoclipuri proprii. El a fost nominalizat la Turner Prize 2014 pentru un videoclip de 13 minute, turnat în alb-negru, care a făcut parte dintr-un show al unui ansamblu de artişti, la Bienala de la Veneţia.
Tris Vonna-Michell explorează metodele povestirii, combinând cuvântul vorbit în direct cu naraţiunile înregistrate, slide-show-uri şi fotografii tipărite. Ea a fost nominalizată pentru o instalaţie expusă la galeria Jan Mot din Bruxelles, care include două proiecţii de slide-uri şi o înregistrare audio despre copilăria mamei sale la Berlin.
Operele artiştilor nominalizaţi vor fi expuse în acest an la muzeul Tate Britain, începând din 30 septembrie.
Câştigătorul premiului Turner pe 2014 va fi anunţat pe 1 decembrie. Premiul Turner valorează 25.000 de lire sterline (30.490 euro), iar ceilalţi trei finalişti vor primi fiecare 5.000 de lire sterline (6.100 euro).
Creat în 1984, premiul Turner poate fi atribuit oricărui artist cu vârsta sub 50 de ani care lucrează în Marea Britanie. Renumit pentru faptul că recompensează nonconformismul, trofeul a mai fost atribuit unor artişti care au devenit între timp adevărate legende ale artei contemporane mondiale, precum Antony Gormley, Damien Hirst şi Anish Kapoor.
Premiul Turner pe 2013 a revenit artistei Laure Prouvost, autoarea unei instalaţii video care a avut ca temă principală moartea bunicului ei, un artist contemporan renumit.