Un al doilea participant la protestul de la Parlament a fost REȚINUT. Cine este protestatarul
Un al doilea participant la protestul de marţi, de la Palatul Parlamentului, a fost reţinut de polițiști.
Din primele informații, vorbim despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, care ar fi forţat poarta Senatului. Protestatarul a fost identificat în urma analizei imaginilor video.
Aceasta nu este, însă, prima reținere în cazul protestului de marți, de la Parlament. Marți seara, un bărbat de 50 de ani, bănuit că ar fi vandalizat 4 autoturisme în timpul protestelor care au avut loc în fața Palatului Parlamentului, a fost reținut pentru 24 de ore, după o audiere de câteva ore.
De asemenea, oamenii legii s-au dat zeci de amenzi unor persoane identificate fie ca organizatori, fie ca participanți.
Reamintim că, în prezent, 4 autovehicule fac obiectul verificărilor polițiștilor în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus deja plângeri în acest sens.
Suspectul a fost depistat de jandarmi pe Bulevardul Libertății din București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.