Un afgan, acuzat de CRIMĂ, dat în umărire de Poliția Română
Un cetățean afgan de 26 de ani, acuzat de omor, este dat în umărire de Poliția Română în cadrul campaniei EU Most Wanted 2021, lansată la nivel european.
Potrivit IGPR, aproape toate statele membre participă, în acest an, la campania EU Most Wanted și există, în prezent, 62 de persoane urmărite, publicate pe site.
Persoana urmărită de Poliția Română, în această campanie, este Rizaiy Kamal, alias Rizai Gardiz, cetățean afgan, de 26 de ani. Acesta are 1,63 metri înălțime și ochi verzi.
Conform IGPR, în 9 decembrie 2020, în jurul orei 5.00, pe autostrada A1, tronsonul Arad – Timişoara, în incinta unei benzinării, a fost găsită o persoană, de naţionalitate afgană, care a suferit înjunghieri în zona abdominală, fiind victima unei agresiuni.
„Leziunile suferite au pus în pericol viața victimei, acestea fiind cauzate de activitatea violentă a celui în cauză, care, în același timp, ar fi aplicat lovituri cu cuțitul, în zona abdominală, unei alte persoane, provocându-i moartea. Pe numele bărbatului, Tribunalul Arad a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, trafic de migranți, tentativă de omor și omor”, a transmis IGPR.