Un adolescent şi-a înjunghiat un coleg de clasă după un conflict pe stradă
Doi elevi ai unui colegiu tehnic din Sibiu s-au luat la ceartă pe stradă, imediat după ce au plecat de la șocală. La sucrt timp, disputa verbală s-a transformat în violențe fizice, unul dintre elevi fiind înjunghiat de cel cu care se certa.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a fost sesizat, vineri, cu privire la faptul că, pe str. Teclu din municipiul Sibiu, pe trotuar, se află un tânăr care prezintă o plagă înjunghiată.
”Din primele investigaţii efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale alături de cei din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară au stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 17 ani, este elev al unui liceu tehnologic din municipiul Sibiu, iar plaga înjunghiată a fost provocată prin înţeparea cu un cuţit, bănuit de această faptă fiind un coleg de clasă”, a transmis, vineri, IPJ Sibniu.
Sursa citată a precizat că poliţiştii au mai stabilit faptul că cei doi elevi, în jurul orei 10:50, au părăsit unitatea de învăţământ, iar conflictul devenit ulterior violent între cei doi, s-a produs pe str. Pietrarilor.
Victima a fost transportată la Spitalul Luther Sibiu, fiind conştientă în momentul transportării. Adolescentul a primit îngrijiri medicale şi urmează a fi externat.
Presupusul agresor, în vârstă de 17 ani, se află în custodia poliţiştilor de la investigaţii criminale.
Cercetările în acest dosar continuă, în funcţie de diagnostic şi circumstanţele producerii agresiunii urmând a fi stabilită şi încadrarea juridică a faptei.