Un accident în Pasajul Unirii a paralizat circulația în zonă. Trei autoturisme, avariate grav
Cu puți timp în urmă, la o oră de varf, la care majoritatea angajaților se intorc de la munca, un accident rutier a perturbat fluxul de trafic din zona Pasajului Unirii, pe sensul de mers dinspre Universitate către bulevardul Mărășești. Trei autoturisme au fost implicate într-o tamponare, incident ce a dus la restricționarea circulației în această zonă deja aglomerată.
Din cauza acestui accident, circulația autoturismelor a fost redirecționată temporar pe deasupra tunelului rutier, pentru a permite agenților Brigăzii Rutiere să efectueze cercetările necesare la fața locului.
Conform primelor informații, dintre cei implicați în accident, o persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la o unitate spitalicească pentru evaluări suplimentare. Din fericire, nu sunt raportate victime în stare gravă, iar toți cei afectați sunt sub îngrijirea medicilor.
Incidentul a generat și pagube materiale semnificative. Autoritățile au anunțat că va fi întocmit un proces verbal de constatare a pagubelor produse domeniului public, astfel încât cheltuielile aferente reparațiilor să fie suportate de persoana responsabilă de accident. Identificarea acesteia va fi realizată pe baza cercetărilor desfășurate de poliție.
Pentru toți șoferii care tranzitează zona, se recomandă să evite Pasajul Unirii pe durata desfășurării intervențiilor și să urmeze indicatoarele de dirijare a circulației pentru a evita blocajele.
Pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri cu momentul producerii accidentului:
A început relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan. Unde vor fi mutați