MENIU

Ultimii trei procurori admişi la selecţia pentru şefia DNA susţin interviurile la MJ

Ultimii trei procurori declaraţi admişi la selecţia pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor susţine, marţi, interviurile cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Aceştia sunt procurorul militar Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea - fost procuror general adjunct al României şi Paula-Nicoleta Tănase - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Luni, Sorin Armeanu - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean - procuror la DNA Constanţa, Adina Florea - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au susţinut interviul la sediul MJ.

Pe 29 august, Ministerul Justiţiei anunţa că toţi cei şase candidaţi înscrişi la selecţia pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA au fost declaraţi admişi şi vor susţine luni şi marţi interviurile cu Tudorel Toader.

Rezultatele selecţiei pentru şefia DNA vor fi anunţate public pe data de 6 septembrie, conform agerpres.ro.

Mai multe articole despre:
DNA interviuri şef DNA