MENIU

Ultima zi de pelerinaj la Patriarhie: politicienii au venit la SF Dimitrie. Marcel Ciolacu s-a închinat la racla cu sfintele moaște - VIDEO

Marcel Ciolacu

Este ultima zi de pelerinaj în Capitală. Și poate cea mai importantă, mai ales că astăzi îl prăznuim pe Sf. Dimitrie, ocrotitorul Bucureștiului. Până acum, pe la racla cu sfintele moaște au trecut peste 27 de mii de persoane.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților - Marcel Ciolacu a venit la pelerinajul de Sfântul Dimitrie de la Patriarhie. Șeful PSD stă pe scena special amenajată pentru slujba ținută chiar de Patriarhul Daniel.

Protocolul semnat între Patriarhie și Jandarmerie prevede că pot participa la pelerinaj doar cetățenii cu buletin de București, iar accesul la moaște se face printr-un culoar strâmt, care să împiedice formarea de grupuri. Între oamenii care se vor așeza la coadă este păstrată distanța de 1,5 metri, iar portul măștii e obligatoriu.

Pe traseu, sunt voluntari care asigură dezinfectarea, iar după trecerea fiecărui pelerin, racla se dezinfectează, a declarat pentru G4Media.ro Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala patriarhală duminică, 25 octombrie, la ora 7, și vor fi reintroduse în catedrală marți seară, 27 octombrie.

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu pelerinaj sf dimitrie