Incident rutier în sudul Norvegiei: un pod rutier s-a prăbuşit! Două mașini au căzut în apă
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit, luni dimineaţă, în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un vehicul de marfă şi un autoturism - au căzut în apă, potrivit martorilor. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.
"Există informaţii potrivit cărora podul Tretten s-a prăbuşit. Un vehicul de marfă şi un autoturism ar fi căzut în apă", a anunţat poliţia locală, pe Twitter.
Potrivit sursei citate, până în prezent nu este clar câte persoane ar putea fi implicate. "Nu este clar dacă există victime", a precizat poliţia.
La locul producerii incidentului au fost mobilizate toate echipele de salvare locale.
Inaugurat în 2012, podul Tretten este o structură din lemn de 148 de metri lungime şi 10 metri lăţime care traversează râul Gudbrandsdalslagen pe un drum secundar. Podul are două benzi de circulaţie pentru vehicule şi un trotuar.