MENIU

UIMITOR! Iată ce se întâmplă dacă înghiți câte o bobiță de tămâie dimineața, timp de o săptămână

Tămâia este folosită de obicei în biserică, pentru sfințirea locului și a credincioșilor care participă la slujbele religioase, însă puțină lume știe că tămâia este un leac pentru diverse boli.

Tămâia este rășina unor specii de arbuști din genul Boswellia din India și Arabia de sud. Aceasta se obține prin crestarea din scoarța arbuștilor și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Este folosită de obicei în biserică, pentru sfințirea locului și a credincioșilor care participă la slujbele religioase, dar și pentru diverse boli de mii de ani.

Dacă ai probleme cu plămânii, ia câte o bobiță de tămâie dimineață, pe stomacul gol, timp de o săptămână. Astfel, poți scăpa de astm, bronșite și laringite. De asemenea, tămâia ajută la digestie și combate stresul.

Ai grijă, însă, ca tămâia pe care o folosești să fie naturală! Conform floaredetei.ro, o poți deosebi de cea artificială uitându-te la culoarea ei, trebuie să fie semitranparentă, și la luciu, nu trebuie să fie acoperită cu un praf albicios.