MENIU

UE introduce zonele "roșu închis" în semaforul de culori privind gravitatea pandemiei de Covid-19. Sunt vizate restricții mai STRICTE

Seforul de culori privind gravitatea pandemiei de Covid, introdus in UE

Decizie de ultim moment a guvernelor statelor europene, care au convenit, astăzi, să desemneze cele mai critice puncte ale epidemiei de coronavirus prin culoarea roşu-închis. Ambasadorii europeni la Bruxelles au acceptat măsura propusă de Comisia Europeană pentru regiunile cu peste 500 de cazuri noi la 100.000 de locuitori, într-un interval de două săptămâni.

UE stabilise deja un "semafor" de culori pentru a desemna gravitatea epidemiei pe zone în fiecare din cele 27 de ţări membre. Creşterea numărului de infectări, apariţia versiunilor mai contagioase ale virusului şi faptul că mare parte din continent era deja "zonă roşie" a impus însă crearea unei noi trepte, scrie Reuters, preluat de Agerpres.

Astfel, în zonele roşu-închis se vor aplica reguli antiepidemice mai stricte, una dintre măsuri vizând permiterea deplasărilor strict necesare. 

În plus față de acest "semafor", țări precum Germania au anunţat că vor impune şi restricţii suplimentare privind călătoriile, pentru a limita răspândirea COVID-19. De altfel, guvernul de la Berlin aanunțat încă de joi că se pregăteșe să interzică accesul pe teritoriul său călătorilor din Regatul Unit, Portugalia, Brazilia şi Africa de Sud, unde au apărut tulpini mai contagioase de coronavirus.

La rândul său, Belgia le-a interzis rezidenţilor vacanţele în străinătate până în martie.

Comisia Europeană insistă însă ca lucrătorii esenţiali şi produsele de primă necesitate să poată traversa frontierele fără obstacole, conform regulilor UE privind libera circulaţie. 





Mai multe articole despre:
ue restrictii strice pandemie covid semafor culori