MENIU

UE avertizează Rusia: Vom reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk

Donald Tusk

UE va reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în estul Ucrainei, semnat joi şi care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, a avertizat preşedintele Consiliului European Donald Tusk după summitul de la Bruxelles, potrivit Mediafax.

UE va fi pregătită atât pentru evoluţii pozitive, cât şi negative, dar dacă armistiţiul de joi nu va fi respectat Bruxellesul va lua "toate măsurile necesare", a declarat Tusk într-o conferinţă de presă, citat de agenţia rusă de stat Tass.

Preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au negociat la Minsk, începând de miercuri, de la ora 17.15 GMT (19.15, ora României), timp de aproximativ 16 ore, armistiţiul care urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (duminică, 0.00 ora Ucrainei şi a României).

Tusk a declarat că liderii UE le-au mulţumit lui Merkel şi Hollande pentru eforturile depuse în vederea soluţionării conflictului ucrainean, dar că au primit cu precauţie rezultatul întâlnirii de la Minsk.

Preşedintele Consiliului European a apreciat că implementarea noului armistiţiu între trupele guvernamentale ucrainene şi rebelii proruşi din estul Ucrainei este cea mai importantă dintre prevederile înţelegerii în acest moment.

Armistiţiul anterior de la Minsk, din 5 septembrie, a fost încălcat de ambele părţi, iar situaţia din estul Ucrainei s-a deteriorat de la începutul acestui an, confruntări armate pe teren provocând pierderi în ambele tabere.

Cei 28 de şefi de stat şi de guverne UE s-au întâlnit joi la Bruxelles după anunţarea armistiţiului de la Minsk.

Summitul urma să se concentreze asupra luptei împotriva terorismului, după atacurile din Franţa, de la începutul lui ianuarie. Însă liderii UE s-au concentrat asupra crizei din Ucraina şi planului de salvare a Greciei. Summitul nu a fost formal şi nu s-a încheiat cu adoptarea vreunei decizii concrete.

Reuniunea a avut loc în contextul eşecului miniştrilor de Finanţe din zona euro, miercuri, de a ajunge la un acord cu privire la Grecia.

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat, citat de Euronews că speră ca Europa să "găsească o soluţie reciproc viabilă prin care să vindece ănile austerităţii, să abordeze criza umanitară din UE şi să aducă Europa înapoi pe drumul către creşterea economică".

Nu doar Germania s-a opus relaxării prevederilor planului pentru Atena. Ţări nordice, ca Finlanda, şi-au exprimat, de asemenea, pesimismul. Premierul finlandez Alex Stubb a declarat că Grecia "s-a întors de unde a plecat", după ani de eforturi menite să menţină ţara în zona euro.

Un expert european a apreciat că miniştrii Finanţelor probabil vor ajunge la un acord săptămâna viitoare. "Într-un final vor junge la un compromis, dar chiar dacă luni se va ajunge la un compromis, nu va fi ultimul şi nici ultima înţelegere", a declarat pentru Euronews Janis Emmanouilidis de la Centrul pentru Politici Europene

Grecia vrea o restructurare "masivă" a uriaşei sale datoriişi revizuirea reformelor adoptate în ultimii ani.

Mai multe articole despre:
donald tusk acord Minsk acordul de la Minsk