MENIU

UE, avertisment dur pentru talibani, care pun stăpânire pe Afganistan - Peste 1.000 de civili uciși în violențele din ultimele luni

UE, avertisment dur pentru talibani, care pun stăpânire pe Afganistan - Peste 1.000 de civili uciși

Uniunea Europeană îi avertizează cu izolarea internațională pe talibani, care cuceresc pe zi ce trece tot mai multe orașe din Afganistan, după retragerea trupelor americane și aliate din NATO începută acum două luni. Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a solicitat încetarea imediată a violențelor și a focului.

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, i-a avertizat pe talibani dacă preiau puterea cu forța în Afganistan, în condițiile în care ofensiva lor militară este în opoziție cu angajamentul declarat față de o soluționare negociată a conflictului și față de procesul de pace de la Doha.

Talibanii, amenințați de UE cu izolarea internațională dacă nu încetează violențele în Afganistan

„Dacă puterea este preluată prin forță și se restabilește un emirat islamic, talibanii se vor confrunta cu nerecunoașterea, izolarea, lipsa sprijinului internațional și cu perspectiva unui conflict continuu și a unei instabilități prelungite în Afganistan”, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell. 

Insurgenții au cucerit până acum cel puțin 12 capitale de provincie în mai puțin de o săptămână, inclusiv Herat, al treilea oraș ca mărime din Afganistan, și Kandahar, al doilea oraș ca mărime din sudul țării. În acest moment, talibanii controlează cea mai mare parte a nordului, vestului şi sudului ţării și avansează rapid spre capitala Kabul. 

Este cea mai mare înfrângere suferită de guvernul afgan, de la începutul ofensivei insurgenților, după retragerea trupelor internaționale. În timp ce populația civilă afectată de lupte s-a retras în Kabul, Statele Unite trimit trupe pentru a evacua diplomații americani, relatează Realitatea PLUS. 

După preluarea controlului în Kandahar, presa internațională scrie că mujahedinii au ajuns în Piaţa Martirilor din oraş, iar forţele guvernamentale s-au retras pe poziţii în afara Kandaharului.

Căderea Kandaharului în mâna talibanilor este un câștig semnificativ pentru talibani, deoarece este un important centru comercial. În plus, este considerat un punct strategic datorită aeroportului său internațional, dar și a producției agricole și industriale.

În această săptămână au fost cucerite al treilea oraş al ţării, Herat, în vest, şi Ghazni, situat la doar 150 km sud-vest de Kabul. Astfel, doar capitala şi alte câteva teritorii mai rămân sub controlul guvernului afgan. Viteza de mișcare a talibanilor a șocat chiar și analiștii politici și militari, care se tem că ar putea izbucni o nouă criză a refugiaților în Europa.

Pentru a fugi din calea talibanilor, zeci de mii de civili s-au refugiat în Kabul, unde se așteaptă o gravă criză umanitară. Orașul este considerat ultimul bastion de securitate. Un raport al celor de la "Salvați copiii" estimează că în ultimele zile, peste 72 de mii de copii au ajuns în capitală și dorm pe străzi.

Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

Între timp, Statele Unite au anunțat că retrimit aproape 3.000 de soldați în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea personalului din ambasadă.

Potrivit unui studiu ONU, în ultima lună, în luptele din Afganistan au fost uciși peste 1.000 de civili, inclusiv copii.

UE condamnă încălcările din ce în ce mai frecvente ale dreptului internațional umanitar și ale drepturilor omului, în special în zonele controlate de talibani și în orașe, potrivit declarației lui Borrell.

„Aceste atacuri continue provoacă suferințe inacceptabile cetățenilor afgani și sporesc numărul persoanelor strămutate în interiorul țării și al celor care părăsesc Afganistanul în căutarea siguranței”, a transmis Josep Borrell

UE face apel la talibani să reia discuțiile de pace cu guvernul afgan într-o manieră „regulată și structurată” și dintr-o perspectivă „unitară”.

Ultimele discuțiii dintre reprezentanții talibanilor și guvernul afgan s-au încheiat joi în Qatar, fără niciun rezultat pentru încetarea violențelor.