UE a mai comandat 100 de milioane de doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer/BioNTech. Când va fi aprobat
Uniunea Europeană a suplimentat cu 100 de milioane de doze comanda de vaccinuri împotriva noului coronavirus produse de Pfizer şi BioNTech, a anunțat, joi, un purtător de cuvânt al blocului comunitar. Acest vaccin este primul care a fost aprobat de agenţiile occidentale de reglementare din domeniul medicamentelor, fiind deja folosit în Marea Britanie şi SUA. În UE, utilizarea lui va fi aprobată, cel mai probabil, pe 21 decembrie.
”Vrem să fi siguri că vom obţine mai multe doze pentru că cererea este mare”, a spus oficialul european, citat de Agerpres.
Până acum, blocul comunitar a mai comandat 200 de milioane de doze de vaccin anti-Covid Pfizer/BioNTech. Noua comandă dată de UE vine în contextul în care celelalte vaccinuri au întâmpinat întârzieri în urma testelor clinice.
Potrivit Reuters, UE va plăti grupului american și companiei germane 15,5 euro pentru o doză de vaccin. Astfel, comanda de 300 de milioane de doze va avea o valoare de 4,65 miliarde de euro.
Campaniile de vaccinare în statele membre UE vor începe în preajma Crăciunului. Presiunea este mare în condițiile în care, până acum, pandemia a provocat deja peste 470.000 de decese în Europa.
În prima lună a anului viitor, UE ar urma să aprobe şi vaccinul dezvoltat de Moderna, pentru care are o comandă iniţială de 80 de milioane de doze și opțiunea altor 80 de milioane. În total, UE a semnat acorduri pentru 1,3 miliarde doze de vaccin cu companiile Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca/Oxford, Sanofi/GSK şi CureVac, beneficiind şi de opţiuni pentru a achiziţiona alte 660 milioane de doze. Pentru vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca şi Sanofi, testele clinice au întâmpinat însă întârzieri, iar vaccinul dezvoltat de CureVac nu a ajuns încă în etapa testelor.