MENIU

UE a decis! Stimulente pentru mașini ecologice

Unul din trei posesori de maşini electrice nu ar mai cumpăra un astfel de vehicul

Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană a aprobat stimularea accesului la vehicule ecologice pentru statele membre unde acestea deţin o cotă de piaţă redusă.

După mai mult de 13 ore de negocieri, Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană a aprobat marţi, 9 octombrie 2018, noua formă a Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare. Astfel, a fost menţinută propunerea Comisiei Europene pentru obiectivele de reducere a emisiilor cu 15% pentru anul 2025, pentru ambele segmente de vehicule.

"O noutate o reprezintă diferenţierea ţintelor pentru anul 2030 între segmente: 30% pentru vehicule comerciale uşoare; 35% pentru autoturisme", se spune în comunicat.

O altă decizie a Consiliului se referă la modificarea valorii de referinţă pentru 2030, în cazul vehiculelor cu emisii zero şi scăzute (ZLEV), pentru autoturisme, de la 30% la 35%. De asemenea, a fost recunoscut rolul vehiculelor plug-in-hybrid (PHEV) în tranziţia la electro-mobilitate, prin contribuţia acestora la mecanismul de stimulare pentru creşterea cotei de piaţă a ZLEV.

Pornind de la propunerea României, se menţionează în documentul citat, s-a inclus un stimulent specific pentru producătorii de ZLEV în statele membre, unde acest tip de vehicule are o cotă de piaţă sub 60% din media UE, raportată la nivelul anului 2021. În acest caz, contribuţia acestora va fi dublată.

'Principiul de bază de la care a pornit propunerea noastră a fost asigurarea accesului cetăţenilor cu venituri scăzute la vehiculele curate. Acest lucru este demonstrat de cota de piaţă redusă a ZLEV în unele state membre. În cazul României, deşi avem una dintre cele mai generoase subvenţii din UE pentru ZLEV, adică până la 10.000 de euro prin programul 'Rabla Plus', constatăm că este foarte dificil să creştem cota de piaţă pentru aceste autovehicule, care în prezent este peste 0,2%, din cauza puterii de cumpărare mai reduse. Această decizie a Consiliului reprezintă un avantaj real pentru români, deoarece îi va motiva pe producătorii auto să vândă vehicule ecologice la preţuri accesibile în România, pentru a îşi îndeplini ţintele", a declarat Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului, care a reprezentat România la lucrările Consiliului miniştrilor Mediului din UE.

Consiliul miniştrilor Mediului din UE s-a reunit marţi, 9 octombrie, la Luxemburg. Pe lângă dezbaterile asupra Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, agenda reuniunii a inclus şi adoptarea poziţiei comune a UE pentru Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP24) de la Katowice şi, de asemenea, pentru Conferinţa ONU privind diversitatea biologică (COP14 CBD). În ambele cazuri, România a susţinut necesitatea atingerii unui numitor comun între statele membre.

"Pentru a reuşi, trebuie să ne îndreptăm toţi în aceeaşi direcţie. Altfel, eforturile unora vor fi anulate de lipsa de acţiune a altora", a atras atenţia ministrul Graţiela Gavrilescu.

Mai multe articole despre:
maşini electrice reducere poluare emisie co2