MENIU

Udrea, sub control judiciar pe cauțiune:"Dacă nu plătesc 5 mil de lei, vor cere o măsură mai gravă"

Elena Udrea a declarat, vineri seară, la ieșirea din sediul DNA, după mai bine de șase ore de audieri, că a fost pusă sub control judiciar pe cauțiune, cu condiția să plătească, în termen de cinci zile, suma în valoare de cinci milioane de lei. În caz contrar, precizează Udrea, procurorii ar urma să dispună o măsură mai aspră împotriva sa. Udrea s-a declarat revoltată de decizia procurorilor, în condițiile în care DNA i-a pus sechestru pe toate bunurile. Mai mult, în timpul audierilor i s-a adus la cunoștință că este vizată într-un al patrulea dosar de corupție, în care ar fi acuzată de complicitate la abuz în serviciu și ar avea legătură cu primul dosar în care este cercetată pentru un credit obținut de la o bancă, a transmis Realitatea TV.

UPDATE 20.00: Elena Udrea a părăsit sediul DNA. Aceasta a declarat pentru jurnaliști că a fost pusă sub control judiciar pe cauțiune, însă cu condiția de a achita suma de cinci milioane de lei, în termen de cinci zile, în caz contrar procurorii urmând să dispună o măsură mai aspră în ceea ce o privește.

"Control judiciar pe cauțiune, o cauțiune record în România. Nu s-a mai întâmplat ca cineva să fie pus sub cauțiune pentru o sumă de cinci milioane de lei, în condițiile în care DNA mi-a sechestrat toate bunurile pe care le am cu obligația să depun, în cinci zile, această cauțiune. Nu este o vânătoare a Elenei Udrea? Dacă nu, se va dispune, se va cere o măsură mai grea împotriva mea", a spus Udrea. 

Totodată, Elena Udrea a mărturisit că a dat indicii faptice procurorilor despre cum au ajuns banii la vechiul PDL și cum au fost cheltuiți, precum și numele celor implicați. Întrebată despre cine e vorba, Udrea a menționat că numele lor a apărut în presă.

Pe de altă parte, Udrea a spus că, în timpul audierilor, i s-a adus la cunoștință că este vizată într-un al patrulea dosar de corupție, în care ar fi acuzată de complicitate la abuz în serviciu și ar avea legătură cu primul dosar în care este cercetată pentru un credit obținut de la o bancă:

"Ca să vedeți că nu sunt paranoică. Surpriză! În timp ce nu se terminaseră actele de procedură în dosarul acesta, mi s-a înmânat o altă citație pentru un alt dosar. Cred că la DNA trebuie să se înființeze secția de urmărire penală a Elenei Udrea și asta i-am și spus doamnei procuror. Este evident că sunt o țintă pentru DNA și din acest moment mă consider o persoană persecutată și voi face sesizări tuturor ambasadelor din România și tuturor instituțiilor internaționale care se ocupă de drepturile omului (...) Pe bandă rulantă apar dosare despre Elena Udrea. Cred că DNA se ocupă de Elena Udrea și să arate, din când în când, că mai există și alte activități mai apare și alt personaj pe aici".

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte următoarele obligații:

a)"să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată,
b)să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d)să nu părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e)să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale,

Inculpatei Udrea Elena Gabriela i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, inculpata Udrea Elena Gabriela va depune o cauțiune în valoare de 5.000.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatei la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Inculpatei Udrea Elena Gabriela i se atrage atenția că nedepunerea cauțiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă",  se precizeză într-un comunicat al DNA.

UPDATE 13.59: Elena Udrea a revenit la DNA, după ce i-a fost refuzată cererea de recuzare a procurorului. Ea se află la această oră în biroul procurorului.

Update 12:14 DNA a respins cererea Elenei Udrea de a schimba procurorul de caz. Procurorul rămâne acelaşi.

Update 10:50 La ieşirea din sediul DNA, Elena Udrea a declarat că a cerut recuzarea procurorului pentru că nu are încrededre în imparţialitatea acestuia:

"Modul in care s-a derulat ancheta, ca atare nu am încredere în imparţialitatea acestuia. Voi reven la ora 14.00", a declarat Udrea, întrebată de ce a cerut reczarea procurorului.

Update 10: 42 La intrarea în sediul DNA, Udrea a spus că este de foarte mult timp pregătită pentru a da declarații procurorului.

Întrebată de jurnaliști despre promisiunea de a face dezvăluiri, ea a replicat: ''Nu am promis niciodată dezvăluiri. Am spus că ceea ce am de spus o să spun. Dezvăluiri, nu știu. Poate pentru presă. (...) Acum am ajuns în fața procurorilor, lăsați-mă să le spun lor întâi ce am de spus''.

În ceea ce privește reținerea și încătușarea, deputata a susținut că ''sunt ilegale''. ''Nu știu, se mai practică aceste cătușe? Sunt ilegale, să știți (...) scrie în lege. Este ilegal să pui cătușe. (...) Doar dacă am de gând să fug, să mă bat cu procurorii sau poliția ... poate atunci'', a susținut Udrea.

Update 10:33 Potrivit unor surse Realitatea Tv, Elena Udrea a cerut recuzarea procurorului de caz.  Fostul ministru vrea ca procurorul să fie înlocuit, întrucât în opinia ei, acesta nu şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile.

Update 10:00. Elena Udrea a ajuns la sediul DNA, însoţită de avocatul său, Alexandru Chiciu.

"Nu am fost la DNA, dar voi merge mâine (vineri - n.r.) și vom vedea ce decide procurorul de caz. Dacă dau mandat de reținere ... reținerea pentru 24 de ore este mai mult de imagine pentru DNA. Sunt sub control judiciar și nu există niciun motiv pentru care s-a făcut cerere de arestare preventivă. O reținere de 24 de ore nu ar putea să ajute cu nimic cauza, dar ar putea să fie un joc mediatic, de imagine. Bătălia este și una de imagine pentru DNA", a declarat Elena Udrea la un post de televiziune, potrivit HotNews.ro.

Mai mult, Udrea acuză faptul că cererea de arestarea a DNA "a fost abuzivă și arată aroganța pe care o au procurorii".

"A fost atât de evidentă încercarea de a mă aresta, de a mă trimite la beci, încât au declanșat nemulțumirea și reacția de protest a Parlamentului", consideră Elena Udrea.

Elena Udrea poate fi reţinută, nu şi arestată. Scandal în Parlament, după vot

 

Deputații au aprobat, miercuri, cererea de încuviințare a urmăririi penale și pe cea de reținere pentru Elena Udrea, dar au respins cererea de arestare preventivă. Astfel, Udrea poate fi reţinută pentru 24 de ore, nu şi arestată. În schimb, votul nu a fost lipsit de scandal. Pentru reţinere au fost numărate iniţial 119 voturi pentru şi 142 împotrivă, însemnând că cererea pentru reținere a fost respinsă, dar ulterior, s-a trecut la renumărarea voturilor, după ce unii deputaţi ar fi introdus mai multe bile în aceeaşi urnă.

Concret, deputații aveau patru bile, două albe, două negre, iar unii dintre ei au introdus mai multe bile într-o singură urnă. Fostul ministru a declarat, înainte de vot, că noile solicitări din partea DNA nu sunt justificate, precizând că arestarea ei ar face parte dintr-o încercare a ”sistemului” de a acapara puterea. Surse din PNL au declarat pentru Realitatea.net că parlamentari PSD au fost surprinşi de către cei din PNL votând împotriva cererii de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea.

Mai multe articole despre:
DNA parlament Elena Udrea mandat retinere