MENIU

UDMR pledează pentru o soluție de compromis în CRIZA coaliției de guvernare

UDMR pledează pentru o soluție de compromis în CRIZA coaliției de guvernare Foto: INQUAM

Ministrul Mediului, Tánczos Barna (UDMR), consideră că, în acest moment, nu există alternativă la coaliţia de guvernare şi trebuie să se ajungă la o soluție pentu continuarea guvernării în formula existentă.

„Am făcut, de mai multe ori, apel la responsabilitate şi la calm. Situaţia de ieri este una, într-adevăr, tensionată. (...) Sper că noaptea va fi un sfetnic bun pentru toată lumea, sper că mâine şedinţa de Guvern şi şedinţa de coaliţie care va avea loc să ne ducă spre poziţii mai apropiate, către un compromis şi către o soluţie prin care această coaliţie să meargă mai departe. Astăzi, din punctul meu de vedere, alternativă la această coaliţie nu există şi orice discută, orice partid de opoziţie şi oricine încearcă acum să strângă semnături pentru a susţine o moţiune de cenzură, nu cred că soluţiile alternative, în momentul de faţă, există", a declarat Tánczos Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Băile Tuşnad, scrie agerpres.ro.

Legat de decizia premierului Florin Cîțu de revocare a lui Stelian Ion de la Justiție, Tanczos Barna a declarat că UDMR a luat act de decizia de demitere și a precizat că este atributul premierului de a face acest lucru cu orice ministru.