MENIU

Ucraina: UE îi sancționează pe șefii serviciilor de informații ruse

Ucraina: UE îi sancționează pe șefii serviciilor de informații ruse

Directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB, fost KGB), Aleksandr Bortnikov, și șeful Serviciului de Informații Externe (SVR), Mihail Fradkov, fost prim-ministru, figurează pe lista celor 15 persoane sancționate vineri de Uniunea Europeană în legătură cu situația din Ucraina, listă publicată sâmbătă dimineața în Jurnalul Oficial al UE, transmite Interfax.

Alături de șefii serviciilor de informații ruse, pe lista menționată figurează de asemenea secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, adjunctul acestuia Rașid Nurgaliev, și liderul cecen Ramzan Kadârov.

Lista include și nume ale unor lideri din estul separatist al Ucrainei, între care Pavel Gubarev, 'guvernatorul popular' al Donbasului, Vladimir Antiufeev, fost șef al KGB-ului transnistrean devenit recent vicepremier al autoproclamatei 'republici populare' Donețk, Valeri Kaurov, 'președinte' al 'republicii Novorossia'.

Consiliul Uniunii Europene a adăugat vineri 15 personalități ruse sau ucrainene proruse și 18 entități comerciale pe lista celor sancționate în legătură cu situația din Ucraina.

Aceste persoane și entități, considerate responsabile de acțiuni împotriva integrității teritoriale a Ucrainei, au fost adăugate pe lista celor care fac obiectul înghețării averilor și care au primit interdicția de viză de intrare în țările blocului comunitar.

Astfel, numărul celor vizați de sancțiunile Uniunii Europene se ridică în prezent la 87, în timp ce numărul entităților comerciale este de 20.

Mai multe articole despre:
Ucraina UE SANCŢIUNI