MENIU

Ucraina: Occidentalii nu pot întinde "o ramură de măslin" Rusiei pe termen nedefinit, avertizează președintele Consiliului European

Situatia din Ucraina

Occidentalii nu pot continua să întindă pe termen nedefinit ''o ramură de măslin'', în timp ce Rusia amplică tensiunile de-a lungul frontierei ucrainene, a declarat duminică preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează AFP.

"Marea întrebare rămâne: vrea Kremlinul dialog?", s-a întrebat Charles Michel într-un discurs rostit la Conferinţa pentru securitate de la Munchen. "Nu putem să oferim pentru eternitate o ramură de măslin în timp ce Rusia efectuează teste cu rachete şi continuă să comaseze trupe" la frontiera ucraineană, a adăugat el.

Declaraţiile Kremlinului "ofereau, în urmă cu câteva zile, o foarte mică rază de speranţă, dar acţiunile sale iau forma unei întăriri militare continue cu incidente grave în Donbas", în estul Ucrainei, unde ciocnirile armate s-au înmulţit în ultimele zile, a mai spus responsabilul european de rang înalt.

El a reiterat hotărârea occidentalilor de a răspunde la orice agresiune pe teritoriul Ucrainei cu un pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia "spera să semene divizare, să ne slăbească alianţa, să ne divizeze şi, în fapt, au făcut exact contrariul", a declarat Charles Michel, dând asigurări că unitatea americanilor şi europenilor a fost "cimentată".

Lideri internaţionali şi diplomaţi de rang înalt sunt reuniţi la Munchen, în sudul Germaniei, până duminică, pentru a discuta despre chestiuni de apărare şi de securitate.

Această conferinţă anuală intervine în plin climat de tensiuni între Moscova şi occidentali, care se tem că trupele ruse se pregătesc să invadeze Ucraina.

Rusia poate lansa un atac asupra Ucrainei "în orice moment", dă asigurări Casa Albă, iar preşedintele american Joe Biden este "convins" că Vladimir Putin a luat decizia de a invada ţara.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina sua