MENIU

Ucraina, invitată să-şi părăsească propriul teritoriu din regiunea Zaporojie, altfel va fi considerată ''ocupant''. Ce PLANURI au prorușii din zonă

Hartă

Trupele ucrainene trebuie să părăsească imediat regiunea Zaporojie, aflată în sudul țării și controlată în mare parte de forţele ruse, întrucât, în caz contrar, după desfăşurarea referendumului de alipire la Rusia vor fi considerate drept "ocupante", a declarat un responsabil prorus numit de Moscova în administraţia din regiune, relatează mediile de stat ruse, între care şi cotidianul Kommersant.

În prezent, armata rusă controlează în prezent 73% din teritoriul regiunii Zaporojie, restul de 27%, inclusiv centrul regional Zaporojie, se află sub controlul puterii de la Kiev, potrivit agenţiei de presă de stat ruse RIA Novosti, relatează Agerpres.

Forţele armate ucrainene trebuie să se retragă imediat din restul teritoriului regiunii Zaporojie, a declarat Vladimir Rogov, membru în Consiliul principal al administraţiei (de ocupaţie) din această regiune din sudul Ucrainei, un politician prorus despre care presa ucraineană a scris că ar avea legături cu reţele de crimă organizată.

"În caz contrar, după referendumul ce va fi urmat de ieşirea regiunii din componenţa Ucrainei prin declararea independenţei şi alipirea la Federaţia Rusă, forţele ucrainene vor fi percepute ca 'ocupante', iar oricare dintre acţiunile lor drept agresiune împotriva Rusiei", a declarat acesta.

Referendumuri au fost anunţate pe teritoriul autoproclamatelor republici 'populare' Lugansk şi Doneţk (LNR), respectiv (DNR), componente ale zonei miniere Donbas din estul Ucrainei şi în regiunile din sudul ţării, Herson şi Zaporojie, reprezentând aproximativ 15% din teritoriul ucrainean.

Responsabili proruşi din regiunea Zaporojie au declarat anterior că referendumul vizează întreaga regiune, nu doar partea controlată de armata rusă. Din informațiile existente, locuitorii regiunilor Zaporojie şi Herson vor răspunde la întrebări legate de secesiunea de Ucraina, formarea unui stat independent şi intrarea în componenţa Federaţiei Ruse în urma acestui referendum, notează Kommersant.

Reamintim că autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk au fost recunoscute de Moscova cu două zile înainte de invazia rusă în 24 februarie, de aceea locuitorii de aici vor fi invitaţi să răspundă doar dacă sunt de acord cu alipirea la Rusia.

Între timp, nouă rachete au lovit joi dimineaţă oraşul Zaporojie şi împrejurimile sale, a anunţat pe Telegram şeful adjunct al cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Kirill Timoşenko, indicând că una dintre rachete a lovit un hotel din centrul oraşului, iar sub dărâmături se află mulţi oameni, o operaţiune de salvare fiind în curs de desfăşurare.

În urma atacului au fost avariate un transformator electric şi turnul televiziunii locale. 

Mai multe articole despre:
zaporojie ucraina rusia teritorii ocupante ocupanti