Ucigașul ziaristului american James Foley ar fi fost identificat
Serviciile secrete britanice l-au identificat pe jihadistul grupării Statul Islamic (SI), care l-a decapitat pe ziaristul american James Foley, informează ediția duminicală a cotidianului The Times, care citează "înalte surse ale guvernului britanic", relatează site-ul Europa Press, potrivit AGERPRES.
"Suspectul cheie" este identificat drept Abdel Majed Abdel Bary, un fost cântăreț de rap cunoscut sub numele artistic de 'L Jinny'. El a intrat în atenția poliției după ce a postat recent pe contul său de Twitter o fotografie în care apare ținând în mână un cap de om.
Până anul trecut, Bary, în vârstă de 23 de ani, locuia cu mama sa și cu cinci frați la Londra. Tatăl lui Bary, un refugiat egiptean despre care se crede că era unul dintre cei mai apropiați locotenenți ai defunctului lider al Al Qaida, Osama Ben Laden, a fost extrădat în 2012 din Marea Britanie către SUA, fiind acuzat de terorism pentru presupusul său rol în bombardarea ambasadelor americane în estul Africii în 1998.
Potrivit cotidianului The Independent, pe când locuia la Londra și se ocupa cu cântatul, Bary a apărut chiar în clipuri video, iar câteva dintre single-urile lui au fost difuzate la BBC Radio în 2012. În cântecele sale, Bary face adesea referire la familia sa, dar și la consumul de droguri și la violență. Ulterior, referirile la canabis au dispărut, în locul lor apărând tirade la adresa oamenilor care aleg să-și cheltuiască banii prin cluburi, cu băutura sau cu drogurile, în loc să-și hrănească familiile. Cel mai recent clip video, care a fost postat pe YouTube în luna martie a acestui an, se numește 'The Beginning' (Începutul) și conține versuri de genul: "Dă-mi mândrie și onoare așa cum i-ai dat tatei, jur că în ziua în care l-au luat pe tata mi-a venit să ucid un polițist sau doi".
În prezent nu se știe unde anume în Siria se află Bary, iar contul său de Twitter — 'Terrorist'@ItsLJinny — a fost dezactivat. Un expert în sunet a comparat înregistrarea cu uciderea brutală a lui Foley cu vocea lui Bary de pe vremea când cânta rap și a declarat pentru The Independent că există "o mare asemănare" între cele două voci.