Ucigașul polițistului din Suceava a fost arestat preventiv
Tribunalul Suceava a admis, vineri după-amiază, propunerea Parchetului de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ioan Beşa, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penal de ultraj cu referire la infracţiunea de omor, el fiind suspectul reţinut pentru uciderea agentului şef de poliţie transporturi feroviare Sorin Vezeteu pe peronul Gării Suceava.
Decizia Tribunalului Suceava poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Potrivit procurorilor, joi, în jurul orelor 21,30, aflat într-un loc public din municipiul Suceava, respectiv staţia CFR Suceava şi având asupra sa un cuţit având lungimea totală de 23 cm, cu lama de 13 cm şi mânerul de 10 cm, Ioan Beşa din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a exercitat cu intenţie acte de violenţe grave şi repetate asupra unui agent şef de poliţie din cadrul SJPT Suceava - PPTF Suceava Nord, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu aplicându-i multiple lovituri cu cuţitul în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni grave ce în scurt timp au condus la decesul acesteia.
Detalii CUTREMURĂTOARE despre asasinatul din gară: Cel care l-a înjunghiat pe poliţist avea...
Ioan Beşa a fost reţinut vineri dimineaţă pentru infracţiunea de ultraj cu referire la infracţiunea de omor.
Potrivit primelor date ale anchetei, tânărul a coborât dintr-un tren şi l-a atacat pe la spate pe poliţist, provocându-i mai multe răni la gât şi corp.
Un echipaj al SAJ Suceava a intervenit imediat în zonă şi a încercat resuscitarea poliţistului, fără succes, fiind declarat decesul.
Potrivit surselor oficiale, agresorul s-a întors recent din Spania, unde a fost o perioadă încarcerat pentru fapte cu violenţă.
Poliţistul Sorin Vezeteu avea 38 de ani, tată a doi copii minori.
Sursa: agerpres.ro