Turiști suprinși de avalanșă în zona Vârfului Negoiu, la o altitudine de 2300 de metri. În ce stare se află aceștia
Conform primelor date, unul dintre aceștia a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare, celălalt reușind să iasă din avalanșă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.
UPDATE: Cei doi turiști care au fost prinși în avalanșă în masivul Făgăraș au fost preluați de salvamontiști și duși la cabană. Aceștia sunt conștienți, dar unul a suferit fracturi la picioare. Salvatorii au dus victimele la o cabană situată la cota 1.500 și au înnoptat acolo.
Avalanșa a avut loc la 2.300 de metri altitudine la lăsarea nopțiii. Intervenția a fost una foarte dificilă din cauza viscolului și a vizibilității reduse. Pentru recuperarea celor două persoane au intervenit șapte salvamontiști și cu o echipă de sprijin formată din alți 5 salvatori. Traseele turistice de deasupra cabanelor sunt declarate închise pe versantul nordic al munților Făgărașului din cauza riscului de avalanșă.
Date fiind condițiile de noapte și zona muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD, dotat cu troliu nu putea fi realizată în condiții de siguranță, aceasta putând pune în pericol întregul echipaj de la bord, astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.
În funcție de condițiile meteo și de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceștia vor fi transportați la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineață.
Din echipa de prim răspuns fac parte 7 salvamontiști, care sunt urmați de o altă echipă de sprijin formată din 5 salvatori.
Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munților Făgărașului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanșă.
Șeful DSU a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști accidentați în urma avalanșei și i-a asigurat ca echipa de salvatori montani se îndreaptă către ei, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor și de a-i transporta într-o zonă de siguranță. Convorbirea telefonică a avut loc acum 45 de minute, ambii turiști fiind conștienți.
Echipa de la Salvamont Sibiu ajuns la locul în care aceștia sunt blocați.
Echipa de salvatori montani a ajuns la cele 2 persoane surprinse de avalanșă. În aceste momente, salvamontiștii acordă primul ajutor și evaluează situația.
Misiunea este în dinamică. Acestia urmeaza sa fie transportati in siguranta la poalele muntelui.