MENIU

Turist SALVAT cu elicopterul SMURD în Hunedoara

Elicopter salvare FOTO: SMURD

Un bărbat de 72 de ani, din Bucureşti, care şi-a rupt un picior în timp ce urca pe Valea Pietrele din Masivul Retezat, a fost recuperat, vineri, de echipele Salvamont Hunedoara, ulterior fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD pentru transportul victimei la spital. 

Turistul a venit în Retezat împreună cu mai mulţi prieteni şi plănuiau mai multe drumeţii. În timp ce urca pe Valea Pietrele, bărbatul a călcat greşit, fracturându-şi un picior. O echipă formată din şase salvamontişti a intervenit şi i-a acordat primul ajutor, turistul fiind stabilizat şi adus la Cabana Genţiana, unde s-a solicitat intervenţia unui elicopter SMURD pentru transportul rănitului la spital", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Rănitul a fost pregătit de salvamontişti, în cabană, pentru preluarea cu elicopterul. Bărbatul a fost introdus într-un sac special şi, asistat de doi salvatori, a fost ridicat apoi cu un troliu, până la elicopter.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să fie atenţi la modul în care se deplasează pe munte, deoarece pot întâlni zone în care zăpada este mai moale şi pot aluneca uşor.

Mai multe articole despre:
smurd salvare pompierii smurd