Turcia introduce obligativitatea testului anti-Covid la intrarea în țară
Autoritățile din Turcia au decis, vineri, introducerea obligativității prezentării unui test PCR negativ de către toți pasagerii care vor să ajungă în țară. Măsura va intra în vigoare de luni.
Testul trebuie făcut cu cel mult 72 de ore înainte de a ajunge în Turcia, a precizat ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, citat de Reuters.
Persoanele care nu vor prezenta un rezultat negativ la un test PCR rapid nu vor primi permisiunea să se urce în avioanele cu destinaţia Turcia, a insistat ministrul.
Acesta a mai adăugat că pasagerii care sosesc în țară din Marea Britanie, Africa şi Danemarca vor intra în carantină, ca măsură suplimentară la rezultatul negativ la un test PCR la momentul plecării din ţara lor.
În Turcia, până pe 4 ianuarie este în vigoare o carantină strictă. Autoritățile au impus restricții severe de circulație atât ziua, cât și noaptea. Bilanțul epidemiei din țară, a șaptea cea mai afectată din lume, depășește 2,1 milioane de infectări și 19.370 de decese.
Citește și: ”Turcia prelungește CARANTINA până după Revelion. Atenționare MAE”